100 milioane de dolari scoși din țară ilegal. Banii erau culeși și împachetați în saci de gunoi și sacoșe de rafie

100 milioane de dolari scoși din țară ilegal. Banii erau culeși și împachetați în saci de gunoi și sacoșe de rafie
Publicat: 04/02/2015, 16:59
Actualizat: 04/02/2015, 19:24

„Douăsprezece persoane au fost reținute, în urma perchezițiilor efectuate marți, de polițiști din cadrul IPJ Ilfov, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Ilfov.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că, acum câteva luni, polițiștii au intrat în posesia unor informații potrivit cărora în complexul comercial Dragonul Roșu exista o grupare formată din mai mulți cetățeni chinezi care trimiteau în China sumele încasate la negru din vânzări, contra unui comision de 1,2 la sută din suma scoasă din România.

Conform anchetatorilor, în fiecare seară un chinez colecta banii de la comercianți, după care, spre seară, se întâlnea cu alți trei conaționali. Ulterior, banii erau împachetați în saci de gunoi, sacoșe din rafie și geamantane și duși la două bănci care au sucursale deschise chiar în Dragonul Roșu. Prin intermediul societăților de tip fantomă, banii erau trimiși în China ca „avans marfă”.

Polițiștii ilfoveni au efectuat, marți, 14 percheziții, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în acest caz.

Din cercetări a reieșit că, în perioada martie 2014 – ianuarie 2015, reprezentanții a cinci societăți comerciale de tip fantomă, cetățeni chinezi, ar fi externalizat suma de peste 100 de milioane de dolari în China, bani ce proveneau din evaziune fiscală.

Polițiștii au prins în flagrant, marți, doi reprezentanți ai societăților în cauză, care depuneau suma de 300.000 dolari la o unitate bancară, bani ce proveneau din activități ilicite și care urmau să ajungă în China.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×